„... dar ce iese din om aceea îl spurcă... ” (Marcu 7:14-23)

Evreii pe vremea Domnului Isus aveau o preocupare deosebită pentru curăție. Această preocupare avea rădăcini vechi. (Exodul 19:10) Legea lui Moise învăța că există lucruri curate și lucruri necurate, animale și mâncăruri curate (cușer) și necurate. Preocuparea pentru curăție a evreilor evlavioși era lăudabilă, numai că în timp aceștia au comis două greșeli; s-au concentrat mai cu seamă asupra exteriorului (Matei 23:25-28), și deasemeni, au înlocuit poruncile lui Dumnezeu cu o mulțime de datini (Marcu 7:5-13).
Preocuparea pentru curăția vieții trebuie să fie o constantă în trăirea celor ce aparțin Domnului. Toți cei care au speranța vieții veșnice trebuie să fie preocupați de propria curățire, căci Sfânta Scriptură spune: „Nimic întinat nu va intra în Rai, nimeni care trăiește în spurcăciune... ” (Apocalipsa 22:27)
Întrebarea; ce spurcă, ce murdărește pe om? este deci actuală. Unii îți vor răspunde: „mâncarea... ”. Alții, au dus acest concept până într-acolo încât au renunțat complet la anumite alimente.
Ce ne învață Fiul lui Dumnezeu: „ Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă... Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiincă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară în hazna? ... Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, și spurcă pe om”. (Marcu 7:15-23) Prin urmare, este important în primul rând, omule, nu ce bagi în gură, ci ce scoți; nu cu ce hrănești stomacul, ci ce dai din inimă. Inima și gura lucrează împreună.
Mai aud uneori: „Eu sunt o persoană un pic mai rea de gură, dar, în inimă sunt un om bun”. Probabil se dorește a fi o glumă! „Din prisosul inimii vorbește gura” și „omul nu poate da afară decât ce are în inimă”, spune Scriptura.
Suflete, trebuie ca fiecare din noi să năzuim spre o viață tot mai curată căci „Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire” (1Tesaloniceni 4:7) Este o osteneală dificilă, dar poate fi încununată de reușită, căci harul lui Dumnezeu vine în ajutorul aceluia care dorește sincer voia Domnului în viața lui.
Atunci când ne murdărim, căci toți ne murdărim mai devreme sau mai târziu, întrucât suntem ființe pământești, cu pocăință, să apelăm la Sângele Domnului Isus. Biblia spune: „El (Isus) S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. (Tit 2:14) Cineva drept spunea: „Pocăința este igiena sufletului”.
Deasemeni, trebuie să ne punem nădejdea în harul regenerator și în inima nouă pe care ne-o poate da Dumnezeu prin nașterea din nou și locuirea Duhului Sfânt în inimile noastre. Omul lui Dumnezeu spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit îi S-a dat pe Sine însuși pentru mine.” (Galateni 2:20)
Deci, dacă ne-am murdărit (spurcat) într-un fel sau altul, să îmbrățișăm cu pocăință Crucea, și, să chemăm pe Duhul Sfânt în inimile noastre.